Wednesday 18 February 2009

Comunicat Deputat William Brinza -17 februarie 2009

Parlamentul României
Camera Deputaţilor

William Gabriel Brînză
Deputat PD-L,Parlamentul României Palatul Parlamentului,Str.Izvor, r.2-4,
Sector 5 , Bucureşti.
Tel. 0040756607250 0040 726200722
e-mail: william@williampdleuropa.eu


Dragii mei români.Aşa cum v-am promis în campania electorală vă voi informa permanent despre activitatea mea politică.În primele luni ale mandatului am purtat o serie de discuţii cu Ministrul Culturii şi Cultelor, Theodor Paleologu, cu preşedintele Institutului Cultural Român, Horia-Roman Patapievici, cu şeful Departamentului pentru Relaţiile cu Romanii de Pretutindeni (DRRP) din cadrul Ministerului român al Afacerilor Externe, domnul Eugen Tomac şi cu reprezentanţii Institutului Eudoxiu Hurmuzachi,urmând ca în perioada imediat următoare să mă întâlnesc şi cu Ministrul Educaţiei si Cercetării , Ecaterina Andronescu, dar şi cu premierul Emil Boc.
Impreună cu oficialităţile statului vreau să îmbunătăţesc situaţia dumneavoastră, a românilor din Diaspora. Să dezvolt proiecte pe fiecare minister, dar şi proiecte comune ,între ministere ,toate destinate românilor din Diaspora.
Înainte de toate însă vă mărturisesc că am luat act cu ingrijorare şi totodată indignare faţă de ceea ce li se întâmplă românilor nostri din Italia , mai ales că ştiu că astfel de situaţii, când conaţionalii nostri sunt batjocoriţi doar pentru faptul că sunt români, se regăsesc şi în alte state.
Dezaprob ce se întâmplă în Italia.Dealtfel am depus o Interpelare la Ministrul Afacerilor Externe, domnul Cristian Diaconescu.I-am propus acestuia ,oficial ,ca lunar să organizeze întâlniri cu reprezentanţii pe care dumneavoastră ia-ţi ales pentru Diaspora.Consider că trebuie să avem acţiuni comune.Guvernul prin intermediul Ministerului Afacerilor de Externe şi Parlamentul prin reprezentanţii săi aleşi pentru Diaspora.Numai aşa putem evita conflictele nedorite şi acţiunile care murdăresc imaginea României şi a românilor care muncesc cinstit într-un stat European.Deasemenea am luat legătura cu Premierul Italiei, domnul Silvio Berlusconi, cu primarul orasului Roma, domnul Giovanni Alemanno şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor Italia, domnul Gianfranco Fini.Tuturor le-am cerut o întrevedere pentru a dezbate problema românilor şi mi-am exprimat convingerea că impreună vom găsi rezolvarea acestor situaţii delicate, asta cu atât mai mult cu cât „Italia este o ţară a toleranţei şi a ospitalităţii”, aşa cum a spus ministrul italian de Externe, Franco Frattini.
Trebuie să stiţi că am demarat discuţiile pentru a se organiza tabere destinate copiilor dumneavoastră.Mai exact vreau să pun baza unui proiect comun între Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, Ministerul Tineretului şi Sportului si Departamentul pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, prin care să se asigure 5 mii de locuri pentru copiii dumneavoastră, ai românilor din Diaspora, care vor să vină în tabară în România, la munte sau la mare.
Deasemenea cu Ministrul Culturii şi Cultelor, Theodor Paleologu am analizat numărul de burse ce pot fi acordate cu titlu gratuit studenţilor români din Diaspora.
Am luat legătura cu toate Institutele Culturale din Diaspora, cu Consulatele şi Ambasadele cărora le-a cerut calendarul cu acţiunile stabilite în acest an cu Asociaţiile de români şi le-am cerut să fie cât mai aprope de comunităţile româneşti, adică de dumneavoastră.
Le-am cerut miniştrilor să vă informeze din timp despre proiectele pe care urmează să le demareze ,astfel încât aceia dintre dumneavoastră care sunteţi interesaţi să le puteţi face pentru o destinaţie precisă şi cu maxim de finanţare.În cazul în care acest lucru nu se întâmplă vă rog să mă informaţi.
„Nu mai vreau ca din lipsă de informare proiectele asociaţiilor de români sa fie adresate greşit şi astfel să nu mai aibă rezolvare.Un proiect poate fi bun , dar daca se adresează greşit unei instituţii toată munca se va pierde”.
Bugetul DRRP este unul de criză care nu va putea satisface indeajuns nevoile României şi ale Diasporei, dar trebuie să il folosim eficient,iar banii să fie împărţiţi echitabil.Pentru mine ,personal prioritatea numărul unu este Diaspora.Am depus 2 amendamente prin care am cerut ca bugetul DRRP să primească cinci mii de roni în plus pentru susţinerea proiectelor iniţiate de dumneavoastra, românii din Diaspora prin intermediul asociaţiilor ,alţi cinci mii de roni pentru construcţia de biserici şi alţi cinci mii de roni pentru susţinerea învăţământului românesc din Diaspora asta cu atât mai mult cu cât mulţi dintre dumneavoastră mi-aţi semnalat o serie de probleme în acest domeniu.Am cerut suplimentarea bugetului pentru Institutele Culturale Româneşti din străinătate.
Şi pentru că învăţământul este important m-am întâlnit şi cu reprezentanţii Institutului Eudoxiu Hurmuzachi cu care am dezbătut situaţia atelierelor de lucru organizate de Institut pe secţiuni (artă fotografică, pictură, proză, muzică ).Prin intermediul acestor ateliere vor fi promovaţi aceia dintre dumneavoastra care aveţi talente artistice.M-am interesat şi de posibilitatea extinderii cursurilor de pregătire universitară suţinute în acest Institut.Trebuie să ştiţi că sunt cursuri cu durata de un an şi se adresează românilor din străinătate care vor urma cursurile facultăţilor din România.Vreau ca aceste cursuri să se extinda pentru ca ele reuşesc să atenueze decalajele de cunoştinţe lingvistice şi academice ale cursanţilor şi stabilesc legături strânse cu valorile culturale şi istorice româneşti.Cred că aceste cursuri sunt de un real ajutor mai ales pentru copiii dumneavoastră care au plecat din România de mulţi ani şi nu au reuşit să acumuleze toate informaţiile despre cultura şi tradiţiile poporului nostru.
Demersuri am facut şi în plan politic. Militez pentru înfiinţarea organizaţiei nr.43.La întâlnirea din ianuarie ,de la Brasov, am supus dezbaterii această problemă .Am prezentat documentul de înfiinţare a acestei organizatii preşedintelui PD-L , domnul Emil Boc , prim-vicepreşedintelui PD-L , domnul Adriean Videanu, dar şi secretarului general PD-L , domnul Vasile Blaga.Din conducerea acestei organizaţii am propus să facă parte unu sau doi reprezentanţi din fiecare ţară inclusă în Colegiul nr 1, iar sediul să fie la Bucureşti sau intr-una dintre capitalele europene.Deasemenea am susţinut ca şedinţetele extraordinare să se desfăsoare bilunar .Îi invit pe toţi cei care vor şi au posibilitatea să participe la şedinţele organizaţiei care se vor ţine saptămânal.
Vreau să menţin legătura cu dumneavoastră prin intermediul mailului prin telefon, dar şi prin cabinetele parlamentare,unde de doua ori pe luna , sâmbăta, personal sau prin intermediul consilierilor ţin audineţe.
Şi pentru că se apropie luna martie când le vom sărbători pe doamnele sufletelor noastre permiteţi-mi şi mie să le transmit gândurile mele bune.
Doamnelor şi domnişoarelor vă urez să aveţi parte de tot binele din lume şi multe realizări profesionale ,dar mai ales personale şi bineînţeles tradiţionalul”La mulţi ani”!

Cu stimă ,
Al dumneavoastră
Deputat PD-L ,William Gabriel Brînză.

No comments: